Disney+ vine în România: ar putea fi cea mai bună alternativă la Netflix

de: Mădălina Bahrim
26 01. 2022

În cazul în care te-ai plictisit de Netflix sau, pur și simplu, ești în căutarea unor noi oportunități de divertisment, apar vești bune pentru tine, din lumea streaming-ului video.

Populara platformă Disney+ intră pe piața din România și are planuri mari pentru viitori săi abonați.

Disney+ vine la noi

Cei de la Disney+ tocmai au anunțat că vor fi prezenți pe zeci de noi piețe. Mai exact, este vorba despre 42 de țări și 11 teritorii noi. Din fericire, și țara noastră se află pe listă.

Țările în care streamerul se va lansa includ: Albania, Algeria, Andorra, Bahrain, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Egipt, Estonia, Grecia, Ungaria, Irak, Israel, Iordania, Kosovo, Kuweit, Letonia, Liban, Libia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Muntenegru, Maroc, Macedonia de Nord, Oman, Teritoriile Palestinei, Polonia, Qatar, România, San Marino, Arabia Saudită, Serbia, Slovacia, Slovenia, Africa de Sud, Tunisia, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Vatican Oraș și Yemen.

Din păcate nu există detalii oficiale cu privire la costul pe care îl vor suporta cei care vor dori să vizualizeze conținutul celor de la Disney+, deoarece prețurile abonamentului pentru fiecare țară nu au fost încă dezvăluite.

Îți amintesc faptul că Disney Plus a fost lansat în toamna anului 2019 în SUA, Canada și Țările de Jos și are deja 118 milioane de abonați. În Europa, pe lângă Țările de Jos, serviciul este disponibil în prezent în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Monaco, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie.

Ca referință pentru ceea ce ai putea vedea pe plaforma lor sau dacă vrei să-ți faci o idee despre cât de mult merită sau nu să-ți faci un abonament pe noua platformă, trebuie să știi faptul că Disney Plus găzduiește filme și spectacole de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic. Pe piețele internaționale selectate, include și noul brand de conținut general de divertisment, Star, prin care oferă conținut de la 20th Century Studios, Disney Television Studios, FX și Searchlight Pictures.